BurgerFest 2017 este prima ediție la care am ajuns. Când am intrat și am văzut prețurile pentru burgeri am crezut că am ajuns în rai. Am realizat apoi că porțiile sunt un pic mai mici. O idee nu neapărat rea, ca să poți gusta mai multe variante. Burgerii porneau de la 15 lei iar prețul mediu aș zice că a fost 20 de lei.
Primul pe care l-am încercat a fost burgerul clasic de la Bistro de l’Arte (20 lei cu tot cu cartofi). L-am încercat tocmai pentru că auzisem numai povești bune despre restaurantul din Brașov. Din ce îmi mai aduc aminte, pe lângă chiftea mai avea bacon, ceva brânză, valeriană și posibil și za’atar.
Carnea a fost făcută exact așa cum trebuie, însă a fost atât de mic încât nu mi-am putut face o părere despre el. Lui Alice i-a plăcut însă până și ea a fost dezamăgită de cât de mic era. Motiv pentru care nu l-am putut recomanda și altora. Din ce m-am uitat în “farfuriile” altora, concura la titlul de cel mai mic burger alături de cel de la RE:Modelier. Sper să ajung totuși la ei la bistro în Brașov.
Burgerul de la Peter despre care v-am povestit aici a fost doar 15 lei, mai mare și mai gustos din punctul meu de vedere. Alice nu este fan ceapă caramelizată și gorgonzola așa că nu a fost impresionată.
Am încheiat cu un Legendary (20 lei, cu tot cu cartofi) și un Guinness de la Hard Rock Cafe (25 lei, cu tot cu cartofi). Pe cel Legendary îl știți din restaurant, cu inele de ceapă, bacon la cuptor și cheddar, cel Guinness avea roșii, rucola, dulceață de bacon? cu Jameson Irish Whiskey, sos din brânză cheddar și Guinness. Cu părere de rău spun că a fost cea mai bună afacere dintre cele trei. Şi ca gust și ca gramaj.
Juriul a decis în felul următor:
- Container
- Circus Pub
- TheMix
Despre locurile 1 și 3 nu știu nimic, însă le voi face o vizită. De la Circus Pub am servit la un moment dat doi burger foarte nasoli, tot pe la un Craft Beer Festival. Poate a fost doar o întâmplare atunci.
Per total, evenimentul a fost foarte bine organizat din punctul meu de vedere. Maxim 3 minute de coadă la jetoane, burgerii erau gata între 10 și 40 de minute iar noua Silva IPA este foarte bună. Am fost duminică pe la 3-4, am găsit și locuri la masă, și era și loc berechet de tolănit pe iarbă. Muzica a fost foarte bună (old school rap/hip-hop), iar întreruperile pentru concurs au fost minime, fără lălăială inutilă.
Mulțumesc Lidl pentru invitație! 🙂
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Te-ai făcut ospătar? Altcumva nu cred că ai cum să servești burgeri. 😛
Am și veleități de ospătar. Când mai vin prietenii în vizită, le mai servesc și lor câte un burger 😛