Anul trecut în Berlin am asistat la o întâmplare care mi-a rămas și acum întipărită în minte. Cât timp ne plimbam pe trotuar, un polițist a ieșit de nicăieri și a început să fugă către un autobuz care se pregătea să plece din stație, strigând “Halt! Halt! Polizei!”.
Autobuzul s-a oprit și din el a luat-o cineva la fugă spre o zonă pietonală, probabil un hoț de buzunare. Polițistul nu s-a oprit din fugă, iar la câteva secunde în spatele lui, de undeva de pe contrasens a apărut și un Mercedes Vito, din care au coborât alți cinci-șase polițiști. Toți au trecut în fugă pe lângă noi, alergând spre cel ce coborâse din autobuz.
Mi-au dat impresia unor lupi care vânau prada. Aproape că mi s-a făcut milă pentru nenorocitul pe care-l urmăreau. Mi s-a făcut un pic frică și mie, care nu făcusem nimic.
Și apoi am încercat să-mi aduc aminte când am văzut ultima dată un polițist român alergând. Și am realizat că nu am o asemenea amintire. Pur și simplu nu am văzut niciodată un polițist român alergând. Când mă gândesc la o intervenție de-a lor, mă gândesc mai degrabă la cineva coborând dezinteresat dintr-o mașină și notând ceva într-un carnețel. Ceva la mica înțelegere.
De aici și diferența de percepție în ochii cetățeanului. Din această cauză se și întâmplă episoadele cu ordin de serviciu și așa mai departe. Nu cred că mai ai curaj să îi ceri ordinul de serviciu și testul psihologic unui Polizei care vine în fugă spre tine.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Idem Carabinieri. Și Austria Polizei. Sincer, nu-ți prea vine să-i întrebi de viață și de acte când te bagă în seamă..
Carabinieri nu numai că te pot bate, dar te pot bate în timp ce sunt îmbrăcați mai bine decât tine :))
Discutam zilele trecute cu colegii de birou de mancarea servita la cantina academiei de politie, cat era de buna, de multa..nu ca cea de la academia militara, acolo faceai foamea. 🙂