Am văzut această postare la ECO Drive prima dată. Pe scurt, Volkswagen a avut pe 15 martie o prezentare despre viitorul electric al mărcii.
La un moment dat se vorbește despre numărul de stații pe care le vor instala în Europa și arată o hartă a Europei. Așa arată Europa pentru Wolksvagen. Pardon, pentru Volkswagen:
România nu apare în Europa conform VW.
La momentul respectiv vorbeau despre electrificarea Europei și despre țările în care vor amplasa stații de încărcare. Acum nu îmi este clar exact dacă cei de la Volkswagen încă nu știu că România este în Europa sau pur și simplu nu au planuri de a pune stații de încărcare în România până în 2025. Pentru cine vrea să se convingă, aceasta este prezentarea. Click pe link pentru momentul exact din imagine.
Bine, dar acum dacă tot au făcut-o, eu aș fi mers un pic mai departe în locul lor. Aș fi scris EV pe țările colorate cu albastru și TDI pe suprafața României. Sau TDI Land 😛 “Fraierii ăștia n-au nevoie de electrice, la ei d-abia acum ajung TDI-urile alea bune” 🙂
În fine, nu sunt genul care să se considere român-dacopat-buric-al-universului. Dar nici nu pot să las chestia asta să treacă, că parcă e cam mare gafa. Plus că din câte știu, VW nu a revenit cu vreo lămurire pe tema asta.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Macar suntem in acelasi ocean planetar cu Norvegia.
Da, mai avem de tras până să ajungem și noi în Europa, ca frații noștri moldoveni, albanezi sau bosniaci.