Știți când cineva spune că “avem legi proaste”? Ei bine, se referă la genul de legi precum legea 129/2019 cu privire la – țineți-vă bine – “prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”.
Cum vrea mai exact această lege să combată finanțarea terorismului?
Printr-o declarație în plus, normal!
Toți administratorii de societăți trebuie să dea o declarație prin care să susțină că ei sunt beneficiarii acelei societăți. Adică dacă tu ești administrator unic al unui SRL, trebuie să mai declari încă o dată că tu ești beneficiarul, că pentru domnii de la ONRC nu este clar. Altfel e nasol, se lasă cu amenzi între 5.000 și 10.000 lei sau cu dizolvarea societății.
Și declarația nu se dă oricum, ci personal și sub semnătură olografă dată în fața referentului ONRC. Adică făcut drum în plus și stat la cozi.
Sau pentru cei cu semnătură digitală prin declarație autentificată la notar și apoi depusă online. Adică făcut drum în plus și plătit ca să nu ajungi la stat la cozi. Dar tot cu pierdut de timp, că dacă ne uităm pe site-ul ONRC la capitolul “informații despre înregistrarea datelor din declarația privind beneficiarul real“, rezultă că trebuie să completăm și o cerere de înregistrare pe lângă declarație. Și bineînțeles, trebuie training special ca să înțelegi ce încearcă cererea respectivă să te întrebe.
Am încercat să găsesc o justificare pentru această lege și nu am reușit. Dar îmi imaginez că după ce toți proprietarii de firme vor fi dat astfel de declarații, spălarea banilor se va opri în România. Iar mulții teroriști pe care îi avem vor plânge în pumni și vor spune: “hai mă în altă țară, că românii ne pun să dăm declarații…“
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.