Business: de ce mi-a respins FNGC cererea pentru IMM Invest

By | April 29, 2020

Noi din fericire nu suntem într-o situație precară cu business-ul, nici unul dintre noi nu suntem în șomaj tehnic și am plătit taxele la timp, deși Guvernul nu merită asta. Am văzut IMMInvest ca pe o oportunitate foarte bună ca să facem niște investiții. Bun, trecem peste fiasco-ul de dinainte de Paște, cu site-ul imminvest.ro atacat de hackeri. Se știe că suntem o țară cu cel puțin 3 hackeri per cap de locuitor.

Ieri a mers site-ul și am reușit să depun cererea. Mai întâi îți cer online niște detalii care trebuiesc completate în niște câmpuri. Apoi îți cer o declarație pe proprie răspundere, în care să spui că pe bune, chiar așa este, cum ai completat în acele câmpuri online. Declarația are o pagină în cazul nostru, și 80% din detaliile de pe ea sunt deja completate pe site, iar restul de 20% sunt date publice, pe care FNGC ar fi putut să le extragă de pe site-ul Ministerului de Finanțe. Practic, ce încerc să spun că declarația e semi-inutilă. Singurul lucru care ar putea fi util de pe ea ar fi semnătura.

Buun, așa arată jumătatea de jos a declarației:

declaratie imminvest

Am completat cifrele și activele acolo, am încercuit “NU”, că nu s-au schimbat radical de când am depus bilanțul (adică acum o lună), am semnat în partea de jos, sub dată, și am depus-o.

Primesc astăzi mail înapoi:

1) Deci pe aceeași foaie trebuie două semnături.

Deși contul pe immplus.ro este făcut cu numele unei persoane, datele completate online sunt ale aceleiași persoane, numele scris sus pe declarație (nu se vede în poză) este al aceleiași persoane, numele scris acolo la “numele și funcția semnatarului este al aceleiași persoane. Cu toate astea, trebuie două semnături!!! Plus că acolo unde este marcat cu semnul întrebării au citit două persoane diferite, și din formulare ambele au concluzionat că este ilogic să-ți ceară pe aceeași foaie de două ori semnătura.

2) Bun, trecem la a doua chestie. “La punctul III completați anul exercițiului financiar”.

UNDE?! Nu este nicăieri o rubrică. Plus că jos scrie că “declarația cu privire la numărul mediu anul de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociație“. Datele alea sunt publice pe ministerul de finanțe. De ce mă mai pui să le completez încă o dată? Dacă nu ești sigur că-s pentru 2018 sau 2019, de ce nu le verifici online? De fapt, de ce nu ai de la început acces la datele alea?!

Iar punctul III este pur și simplu 😐 . Eu am scris acolo 190990 lei. Nu aveai cum să citești asta altfel decât 190 de mii 990 de lei. Cred că suma este destul de clară pentru orice om. Pe lângă asta, din nou, datele alea sunt publice, le-ar fi putut verifica dacă nu erau siguri. Nope, ei vor cu “mii lei” și “mii euro”.

Și din cauza asta vor fi respinse multe cereri. Și din cauza asta vor lucra niște oameni în plus să le completeze și niște oameni în plus să le ia din nou la mână. Și din cauza asta va dura infinit mai mult procesul.

Am depus-o din nou astăzi, dar deja mă aștept la orice.

În altă ordine de idei, chiar și cu frecușul ăsta, încă se mai poate aplica pentru IMM Invest. Dacă aveți un business, mie mi se pare o oportunitate bună și vă recomand să profitați. Dacă aveți vreo întrebare, puteți să o puneți, că eu am trecut deja prin proces.

UPDATE (2 mai)

FNGC mi-a respins a doua oară cererea pentru că suma nu este completată cum vor ei.

De data aceasta suma completată de mine era “190,990 mii lei”. În răspunsul dat de ei demonstrează că nu știu cum se scrie corect o valoare monetară în limba română, deoarece în România punctul nu este acceptat oficial ca separator al întregului de zecimală, ci virgula.

Sunt convins că nu este vina celor care resping aceste declarații, ci a celor care nu au fost destul de expliciți când au scris programul și care nu au făcut un model completat pentru această declarație. Problema este că ambele părți pierd timp din această cauză.

Având în vedere acest lucru, eu habar n-am cum ar trebui completat. Oare trebuie să aproximez și să scriu “190 mii lei”? Oare trebuie să trec “190 mii lei 990 lei”?. Le-am trimis un mail în care i-am rugat pe ei să îmi transcrie în forma corectă valoarea “190.990 mii lei”, ca eu doar să-i dau paste în declarație. Dacă vor vrea să facă acest lucru, vom afla împreună cum se completează “corect” această declarație.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

13 comentarii la “Business: de ce mi-a respins FNGC cererea pentru IMM Invest

  1. Oana

    Salut. Multumim mult pentru informatii. Bine de stiut. Oare ai idee care e diferenta intre autonome si “legate”… ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Pe scurt, reproduc din ce-mi aduc aminte că am citit acum 2-3 zile. O întreprindere este autonomă atunci când nu are acțiuni mai mult de 25% din altă companie. Adică e cam pe cont propriu. O întreprindere este parteneră atunci când una dintre ele deține între 25 și 50% cotă din acțiunile altei companii. Iar întreprinderile sunt legate atunci când una deține controlul asupra celeilalte (printr-o cotă mai mare de 50% a acțiunilor). În linii mari asta-i ideea.

  2. Dan

    Cel mai tare și mai tare exerciț de birocrație l-am găsit pe net, cică la o administrație de primărie de sector stăteai la coadă ca să scoți o adeverință pe care o depuneai (după ce, evident și clar, mai stăteai la o coadă) la alt ghișeu al aceleiași primării…
    Noaptea minții a răsărit de aici, din buricul dacic al României… și nu a mai apus niciodată…

    Reply
  3. Dragos

    Chiar sunt curios daca la a doua depusa te resping sau nu. Succes și trecem noi peste ce va urma.

    Reply
  4. HerrMan

    Sper ca n-ati completat 190990 mii lei, ci cu virgulă după 190.

    Reply
  5. Alexandru

    Am o mare nelamurire dragilor. Cum trebuie trecuta suma?
    Cifra mea de afaceri este in bilant 245.370
    Trebuie trecuta cum este in bilant sau o trec 245,37?

    Reply
    1. Revo Post author

      Eu încă nu știu, deoarece mi-au respins a doua oară cererea. Am făcut un update articolului și le-am cerut lămuriri pe mail. Mai așteptăm.

  6. Cristina

    Buna seara,

    Acelasi motiv (punctul 3) l-am primit si eu pentru clarificari.
    Problema mea este ca am active totale de peste un milion. Oare cum ar trebui sa scriu? Pentru ca logica imi spune ca nu pot folosi formularea ”Mii lei”..
    Ati primit vreun raspuns la mail?

    Reply
  7. Ariel

    Am lucrat cu finantari eu/stat destul si da, e hilar sa vezi cate respingeri poti lua deoarece capul de birocrat roman gandeste sau interpreteaza altfel decat scrie acolo. Chestia asta e facuta ca numai unii sa prinda finantare, ca sa ia banu diversi consultanti si ca sa arate cat de incapabil e statul (o atentie mica la cineva acolo poate te-ar fi adus pe calea buna).
    Nu renunta, continua!

    La obiect:
    aia vroiau in tabel sa treci pe 2 randuri: (complet neintuitiv pentru unul care stie ce e excel, cum se pot prelua date).
    190,99 mii lei
    39,54 mii EUR (asta daca iti e clar cursul de schimb la care sa faci conversia – de regula nu e BNR, e un curs ce-l anunta ei in alta parte si e alt motiv de respingere).
    De regula cer rotunjire la 2 zecimale.

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu o să dau niciodată atenții. Scopul meu este să le fac lor viața mai grea decât mi-o fac ei mie 🙂

      După mult timp pierdut pe grupuri de Facebook cu sute de oameni care au probleme similare cu IMM Invest am înțeles că de fapt ei voiau să scrii pe același rând “sumă mii lei / sumă mii €”. Am făcut așa, acum mi-au respins cererea pentru alt motiv, pe care nu l-au menționat la primele trei respingeri. Acum spun că nu e ok să scrii director general acolo, că ori treci administrator, ori să atașezi o împuternicire care spune că Directorul General poate depune declarația asta. Lucru pe care nu l-am văzut menționat pe nicăieri. Iar ei se pare că sunt mult prea inapți ca să vadă ca directorul general este același cu administratorul.

Spune-ți și tu părerea: