Am primit cadou o boxă portabilă Samsung Level Box Slim și între timp a devenit a doua cea mai folosită boxă Bluetooth din casă, așa că m-am gândit să-i scriu un mini-review.
Așa cum îi zice numele, boxa este destul de plată, spre deosebire de celelalte care de obicei au formă paralelipipedică sau cilindrică. Pe spate are un picior cu balama pentru susținere. Până acum s-a dovedit solid piciorul, având în vedere că de fiecare dată când apăs pe butoanele de play, volum sau power, mă proptesc în ea.
Samsung Level Box Slim este rezistentă la apă, ceea ce înseamnă că puteți sta liniștiți dacă o uitați pe o masă afară și începe să plouă. Sau o puteți folosi în baie, pentru că aburii și umezeala nu o vor afecta. Mi se pare interesant că pe partea frontală are material textil, deși este rezistentă la apă.
Puterea difuzorului este de 8W. Fiind o boxă Bluetooth, nu o vei folosi să dai petreceri cu ea, dar într-o cameră de dimensiune medie, muzica se va auzi chiar dacă trei-patru oameni vor discuta pe un ton normal. Bass-ul nu este foarte puternic, probabil din cauză că boxa este așa de “plată”.
A avut două momente în care se stingea imediat după ce luai mâna de pe butonul de power, deși LED-urile de pe lateral indicau că are baterie 100%. S-a rezolvat după ce am conectat-o la încărcător și apoi am pornit-o. Probabil un bug de soft.
Specificații Samsung Level Box Slim:
- Cântărește 236 grame
- Autonomie 30 de ore
- Baterie 2600 mAh
- Microfon, hands free
- Rezistentă la apă
- Culori: roșu, negru, albastru
- Preț: 200 lei la eMAG, 160 lei în Marketplace
În concluzie, Samsung Level Box Slim este o boxă portabilă rezistentă la apă cu sunet și preț decent, printre cele mai accesibile boxe de firmă. Prețul pe care l-am luat în calcul când am făcut această afirmație este cel la reducere.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.