Cam așa va arăta noul SUV electric BMW

By | March 22, 2024

BMW a prezentat astăzi prototipul Vision Neue Klasse X, concept din care se va inspira noul SUV electric de la BMW. Bine, BMW spune că nu-i un SUV ci un SAV: Sports Activity Vehicle. Whatever…

Acest concept nu va fi produs niciodată 100% așa cum îl vedeți mai sus, însă noul model electric, care va intra în producție în 2025 la Debrecen, va arăta destul de similar. Așadar obișnuiți-vă cu acest design, pentru că îl veți vedea pe noua serie X.

Eu mă uit la acest concept de ieri și nu reușesc să îmi dau seama dacă îmi place sau nu. Primul instinct a fost să declar că îmi place mai mult decât iX. Apoi am căutat niște fotografii cu iX pentru a le pune în paralel și parcă mi s-a părut că iX arată mai bine. Și mie nu-mi place de nicio culoare iX ca design.

Parcă îmi place tenta retro dar parcă în același timp nu prea se potrivește. “Rinichii” (sau plămânii sau dinții de castor, depinde ce denumire vă place) care formează grila specifică BMW parcă sunt prea angulari și prea artificial alungiți pe verticală.

Și deși îmi place ideea cu bot de rechin și cu acele blocuri optice cu “colți”, parcă nu-mi place banda de plastic care le unește și parcă aspectul mă duce cu gândul la modelele recente Peugeot.

Din lateral mi se pare că mașina arată foarte bine:

Din spate ….

Mi se pare că stopurile acelea un pic mai voluminoase cu siguranță arată mult mai bine decât stopurile “slim” de la actualul X6.

Dar nu-mi place modul în care sunt prelungite în afara caroseriei:

Și parca nici aspectul trapezoidal al spatelui și nici spațiul gol de sub stopuri. Eu aș fi pus sigla BMW sub stopuri, pe mijloc.

Interiorul este … roșu și aerisit:

Observați că nu are instrumentar de bord în spatele volanului ci un display lunguieț care se continuă până în dreptul scaunului pasagerului și un display central.

Printre inovațiile modelului care se va baza pe acest concept, BMW se laudă cu un nou software pentru controlul șasiului dezvoltat in-house, generație nouă pentru sistemul de propulsie eDrive și arhitectură pe 800V, care va îmbunătăți și viteza de încărcare și eficiența.

În fine, nu-i obligatoriu ca noul iX să arate identic, însă BMW a mai prezentat un concept pentru viitorul Seria 3 și ar fi declarat că 90% din design-ul acelui concept va fi noul Seria 3, deci mă aștept ca și aici să fie la fel.

Eu nu știu ce părere să am, n-aș zice clar că nu-mi place. Nu mă declar nici fan. Însă au fost destul de dese momentele în istoria BMW când design-ul a fost contestat, inclusiv în era Chris Bangle.

Vouă cum vi se pare? Vă place tenta retro? Vi se pare un concept reușit?


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: