Bluetooth audio: diferența dintre LDAC și aptX

Dacă aveți căști sau boxe Bluetooth mai noi și vă conectați la ele folosind un smartphone cu Android, s-ar putea să vedeți logo-ul LDAC sau aptX în bara de notificări. Adică așa:

Telefonul meu folosește codecul aptX pentru a transmite muzică la o boxă Samsung Level Box și codecul LDAC pentru a trimite muzică la Sony GTK-PG10.

Muzică lossy sau lossless

Pentru că un fișier audio brut este foarte mare, de regulă se folosesc anumiți algoritmi pentru a înlătura diverse frecvențe, pe care de cele mai multe ori urechea umană nu le percepe. Se numesc algoritmi de compresie.

Din cauză că ocupă mai puțin spațiu și sunt mai ușor de transmis, majoritatea melodiilor pe care le ascultăm acum sunt compresate (comprimate?!) cu un bitrate între 256 Kbps și 320 Kbps. În engleză aceste fișiere audio sunt denumite lossy (cu pierderi) și vin în formate precum .mp3, .ogg sau .m4a. Știți deja că toate melodiile pe care le aveați pe vremuri în PC erau .mp3-uri, OGG-urile sunt folosite de Spotify pentru a transmite muzica, iar .M4A este formatul preferat de Apple Music și iTunes.

Melodiile comprimate la valori mai mari de bitrate (să zicem peste 1.000 Kbps) și au extensii precum .flac sau .wav și se numesc lossless, adică fără pierderi. Cu cât este mai mare bitrate-ul, cu atât este mai bine.

Primele codecuri pentru Bluetooth audio

Mai întâi un pic de istorie. Pentru a transmite muzica prin Bluetooth, se folosesc diverși algoritmi (codecuri). Primul codec certificat pentru Bluetooth a fost SBC (Sub-Band Coding), care este și acum implementat by default în toate dispozitivele cu bluetooth audio, pentru că poate fi implementat gratis gratis. Folosește 16 biți și în funcție de configurație, o frecvență maximă de 48 KHz pentru a comprima muzica până la un maxim de 345 Kbps, însă în majoritatea timpului este configurat să o facă în jurul valorii de 200 Kbps.

Apoi a urmat AAC, care a avut o rată de adopție mai grea, pentru că producătorii de dispozitive trebuie să plătească licență pentru a-l folosi. AAC a fost mai întâi a fost folosit pe dispozitivele Apple, iar în ultimul timp a devenit standard și pentru Android. Folosește 16 biți și o frecvență maximă de 44.1 KHz.

Care este diferența dintre LDAC și aptX?

aptX este următorul în ordinea apariției. Vine în mai multe variante și este un codec dezvoltat de Qualcomm. Asta înseamnă că nu toate dispozitivele îl au implementat. Telefoanele care nu au procesor de la Qualcomm vor trebui să cumpere separat licență pentru aptX. Găsiți aici o listă cu produsele ce au integrat aptX.

aptX are mai multe versiuni și mai multe avantaje. Versiunea standard folosește 16 biți, o frecvență de 48 KHz și face compresia by default la 345 Kbps (deci cât un .mp3 cu calitate foarte bună), are raport semnal/zgomot mai bun și are și o latență mai mică la codare/decodare. Partea cu latența este foarte importantă pentru că astfel nu mai există desincronizări între imagine și sunet.

Versiunea aptX-HD crește numărul de biți până la 24, pentru a face compresia melodiei până la 576 Kbps. Așadar, deși aptX-HD are mici pierderi, oferă calitate fooarte apropiată de muzica lossless.

Celelalte versiuni, în afară de aptX-HD

LDAC, ultimul dar nu cel din urmă, este un codec dezvoltat de Sony, care oferă cea mai bună calitate pentru Bluetooth audio. Folosește 24 biți la o frecvență de 96 KHz pentru a trasmite muzică la 990 Kbps și pentru că este cel mai recent, este implementat pe un număr destul de mic de dispozitive. Teoretic, LDAC de la Sony concurează cu aptX-HD de la Qualcomm.

În concluzie

În teorie codecul care oferă cea mai fidelă reproducere a sunetului este LDAC. Însă în funcție de sursa muzicii, este posibil să nu ascultați niciodată la 990 Kbps. Apple Music și YouTube Music transmit la 256 Kbps iar Google Play Music și Spotify ajung până la 320 Kbps. Există însă și servicii cu muzică lossles: Tidal transmite la 1.411 Kbps, Deezer are o variantă HiFi care transmite .flac-uri la 1.411 Kbps, iar Amazon Music HD (dacă va ajunge vreodată în România), transmite la 850 Kbps.

Sfatul meu este să vă orientați către dispozitive care au măcar aptX, ca să fiți siguri că nu veți avea probleme cu latența la decodarea sunetului. Cred că aptX va deveni și mai important atunci când se va trece la standardul Bluetooth LE Audio (pe care d-abia îl aștept). Dacă nu găsiți pe site-ul producătorului sau nu sunteți siguri ce codecuri folosește fiecare dispozitiv în parte, puteți folosi acest site pentru a verifica.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook