Author Archives: Marius

Păreri despre Galaxy Ring la o lună de folosire

By | January 20, 2025

Testez de anul trecut Galaxy Ring, așa că în acest articol o să vă spun câteva curiozități despre el, care mi se pare mie cea mai tare funcție, ce semne de întrebări am cu privire la el și marea sa slăbiciune.

galaxy ring păreriPrețurile pentru inel pornesc de la 2.000 de lei la eMAG. Nu pot să îmi dau seama exact de ce, dar sunt diferențe de preț între mărimi. Din ce am văzut, mărimile mai mici (de exemplu 6 și 8) sunt mai scumpe decât mărimi precum 10 sau 11.

Abonează-te la canalul meu –>

Cel mai important lucru de știut înainte de a comanda inelul

Începem cu ceva ce poate părea plictisitor, dar este foarte important. Știți probabil că inelele acestea vin în mai multe mărimi. Inelul este cât de cât gros, așa că dacă nu alegeți măsura potrivită, poate să nu fie confortabil. De alegerea mărimii potrivite va depinde dacă veți purta inelul și vă veți bucura de el sau dacă îl veți pune într-o cutie și veți uita de el.

Sfatul meu este să comandați kit-ul de măsurare, care conține nouă inele de diferite mărimi. Apoi decideți-vă pe ce deget vreți să-l purtați și puneți unul din acele inele de plastic pe deget și faceți mai multe activități cu el pe deget. Spălați-vă pe mâini, mâncați, tăiați ceva cu cuțitul, conduceți, cărați o sacoșă, mergeți la sală, spălați vase. Faceți tot ceea ce faceți pe parcursul unei zile.

galaxy ring mărimi

Nu mi se pare că este de ajuns să probezi unul într-un magazin Samsung, pentru că în cele 10 minute în magazin nu vei putea trece prin toate activitățile pe care le faceți zi de zi. Așa că vă încurajez să comandați acel kit.

Eu port mărimea 10 și după ce l-am purtat pe arătătorul drept, pe arătătorul stâng și pe degetul inelar drept, am ales să-l las pe arătătorul drept, așa cum recomandă și Samsung. Inelul de mărime 10 are 7 mm lățime, 2.6 mm grosime și cântărește cam 3 grame.

Cum arată Galaxy Ring

Inelul vine într-o cutie destul de mică, iar în interior vei găsi doar inelul, carcasa de încărcare și un cablu. Din punctul meu de vedere, cine a gândit această carcasă a făcut o treabă excelentă. Cel puțin mie îmi place foarte mult.

cutie galaxy ring

Carcasa este transparentă, iar în interior are un led circular care indică gradul de încărcare al inelului. Carcasa poate să încarce inelul full și mai rămâne pentru încă 10-20% încărcare și altă dată. O încărcare completă durează cam o oră și 20 de minute.

carcasă galaxy ring

Inelul este ușor concav pe circumferință și are doar o mică striație, care ar trebui să stea către palmă. Așa se poziționează cel mai bine senzorii pe deget și deci vei obține și cele mai corecte măsurători.

inel samsung

Este gros, dar avantajul este că are marginile foarte bine rotunjite și atunci nu zgârie obiectele pe care pui mâna. Nici de zgâriat nu l-am zgâriat în cele trei săptămâni, deși l-am mai atins de pereți, uși, chei șamd. În primele zile l-am purta cu grijă, ca pe un gadget, iar apoi am început să nu mai fiu așa de grijuliu. Nu aș zice că incomodează, dar nici nu poți face abstracție de el. Îl simți, chiar și atunci când te speli pe mână. Este același sentiment pe care l-am avut când am pus verigheta la mână. Mai jos puteți vedea verigheta și cele două inele Samsung:

inel galaxy ring

Ca variante disponibile, există unul gri titan, negru și unul auriu. Pe interior toate sunt invariabil negre, cu trei mici leduri ieșite un pic în afară.
LED-urile aceasta emit o lumină verzuie și uneori și roșie, care nu este vizibilă însă decât noaptea (vedeți pe video). Îmi afectează un pic profesia mea de ninja, pentru că nu mai pot fi perfect invizibil noaptea, dar pe partea cealaltă… în caz că pierdeți inelul, puteți folosi funcția Find My pentru a-i aprinde LED-urile și a-l găsi.

Ce face Galaxy Ring?

Inelul este compatibil cu orice telefon care are Android 11 sau mai nou, dar anumite funcții sunt disponibile doar pe Samsung. Pentru cei cu iOS… îmi pare rău.

Ce face inelul? Are patru funcții principale:

  • Monitorizează activitățile fizice – măsoară pașii, alergarea, diverse exerciții fizice
  • Face analiza somnului și arată calitatea acestuia (Energy Score);
  • Monitorizează ritmului cardiac, nivelul de saturație din sânge și temperatura corpului;
  • Poate fi folosit drept declanșator pentru cameră sau pentru a da snooze la alarma telefonului – doar pe Samsung.

Nu are notificări, nu vibrează și nu are nici NFC pentru plăți.

Un lucru inteligent este că dacă vei purta inelul în același timp cu un smart watch Samsung, inelul va măsura doar bătăile inimii și informații despre somn pentru a oferi o autonomie mai bună. Dacă ceasul nu mai măsoară însă, inelul revine în “full mode”.

Cea mai tare funcție mi se pare cea de măsurare a somnului. S Health îți arată cât ai dormit, cât ți-a luat să adormi, cât de odihnitor a fost somnul, un procent pentru recuperare fizică, unul pentru recuperare psihică, câte cicluri de somn ai avut, cât timp ai fost treaz, REM, somn adânc, saturația de oxigen în timpul somnului, cât timp ai sforăit, temperatura pielii, bătăile inimii și ritmul respirației.

Pe locul doi aș pune această funcție de declanșare a camerei. Mi se pare foarte inedit să pui telefonul pe o suprafață și să-ți faci o poză folosind inelul. Și mi se pare destul de utilă și funcția de măsurare a stresului:

galaxy ring măsurare stres

Cât de precise sunt măsurătorile? Sunt… oarecum pe acolo. De exemplu somnul din timpul zilei nu prea îl înregistrează. Iar dimineața, dacă ești treaz și mai stai 30 de minute în pat (dar fără să ai activitate, fără să folosești telefonul), inelul trece uneori aceste 30 de minute la categoria somn. Nu trebuie văzut ca un dispozitiv medical, ci mai degrabă ca un gadget care îți poate oferi niște insight-uri despre activitatea ta.

Galaxy Ring este rezistent la 10 atmosfere și este certificat IP68. Totuși, oricine știe (sper) că aceste certificări se referă la presiune statică și la apă… neutră. Adică nu la apă fierbinte, nu la apă sărată, nu la cosmetice și chimicale. Acesta ar fi singurul meu semn de întrebare: cât timp va fi rezistent la apă? Pentru că spre deosebire de un ceas, pe acesta îl bagi sub apă zilnic, de mai multe ori. Și îl speli cu apă caldă și cu săpun. Oare câte sezoane de băi în apa sărată de la mare? Nu am cum să testez asta, dar sper ca Samsung să fi făcut o treabă bună aici.

Ce autonomie are inelul?

Trebuie să știți că autonomia diferă în funcție de mărimea inelului. Deh, într-unul de mărime mai mare, intră o baterie mai mare. Al meu, de dimensiune 10, are autonomie de 5-6 zile. Ceea ce-i un pic frustrant, pentru că speram să țină 7 zile și să-mi pot face o rutină de încărcat inelul duminica de exemplu. Din păcate doar de la mărimea 12 în sus are 7 zile autonomie.

Concluzie

Din punctul meu de vedere, Galaxy Ring este un produs excelent. E primul smart ring pe care-l testez, nu știu cum se compară cu celelalte, însă pentru mine acest inel este un produs foarte bun, care face tot ce mi-aș putea dori. Monitorizează de toate, este bine construit, este rezistent și mi se pare chiar un gadget stylish.

inel galaxy ring

Deși nu este o comparație tocmai corectă, trebuie să menționez că dușmanul lui natural este smart-watch-ul, care la o fracțiune din costul inelului, face cam aceleași lucruri.

Însă inelul are avantajele lui. Cu siguranță este mult mai comod de purtat un inel în timpul somnului decât un smart-watch. Și sunt multe persoane ca mine, care nu vor să înlocuiască ceasul mecanic cu un smart watch, iar atunci acest inel este perfect pentru monitorizarea activității. Este impresionant ce departe au ajuns tehnologia și miniaturizarea.

Dacă îl vreți, îl găsiți la eMAG, începând cu 2000 lei.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Ce tehnologie, funcție sau aplicație nouă ați folosit cel mai mult anul trecut?

By | January 17, 2025

Este o întrebare destul de generică, iar în anul în care AI-ul este a fost pe buzele tuturor, cel mai probabil este vorba despre ceva legat de AI. Dar la câte forme de AI sunt, cred că întrebarea se pune mai degrabă de genul: “ce aromă de AI ați folosit cel mai mult?”.

Eu am stat un pic și m-am gândit. Sigur, am folosit ChatGPT pentru diverse, am folosit Gemini, am folosit și un pic de DALL-E din Copilot, însă cel mai mult am folosit… Circle To Search!

Funcția aceasta pe care a băgat-o Samsung mai întâi pe S24 și acum deja începe să apară pe toate telefoanele cu Android mi se pare cu adevărat revoluționară și cred că-i ceea ce am folosit cel mai mult în 2024. Sigur, exista și înainte Google Lens, însă implementarea sub forma Circle To Search o face mult mai accesibilă.

La ce am folosit-o? Păi… cam la orice mi-a trecut prin cap.

La mașini

Cel mai mult am folosit-o pentru a identifica mașini și efectiv mi-a găsit toate mașinile către care am îndreptat telefonul. Nu știu dacă știți, dar există un grup de Facebook de pasionați de mașini denumit “Car Spotting”, unde se postează destul de des poze cu diverse mașini exotice și uneori se întreabă: “știe cineva ce mașină este asta?”. Eh, din punctul meu de vedere, această întrebare nu-și mai are rostul de când există Circle To Search. Nu doar că îți identifică mașina, dar îți identifică de multe ori și anul de fabricație.

În Iași am văzut această ciudățenie de mașină:

A identificat-o și din lateral, fără să-i vadă sigla. Baic X55.

La mâncare

La un moment dat nu mai știam cum se numește tipul acesta de paste. Am folosit Circle To Search, am aflat și apoi am aruncat casual în conversația de la masă această informație 😛

La haine

Când am scris articolul despre Black Friday la Fashion Days, aveam o imagine cu mai multe haine pe care voiam sa le identific pentru a le căuta pe site-ul lor și pentru a pune link-ul în articol. Imaginea arăta ceva de genul:

Mi-a venit ideea să folosesc Circle To Search pentru a încercui fiecare produs în parte. Și a mers.

Mai mult decât atât, după ce am scris în search bar “Fashion Days”, Google mi-a arătat link-ul către produs direct pe site-ul Fashion Days. Practic am făcut o combinație între search pe baza imaginii și search pe baza textului.

Pentru păsări, animale, flori și mythosauri

Florile le recunoaște instant. Iar eu sunt recunoscut pentru faptul că nu știu denumirile florilor mai departe de zambilă, lalea, crin, ghiocel și bujor.

La un moment dat eram în IKEA și am văzut o plantă care mi-a plăcut, dar nu avea nicăieri etichetă cu nume și preț. I-am făcut o poză, am identificat numele plantei apoi l-am căutat pe site-ul IKEA și deci am găsit planta.

Când eram pe plajă în Bulgaria am văzut o pasăre pe care nu o recunoșteam. Mă și gândeam cum de nu am văzut niciodată acea pasăre pe litoralul nostru, deși este practic același lucru dpdv al condițiilor climatice. Era vorba despre ciocârlan.

Altă dată m-a întrebat copilul ce dinozaur este acesta:

I-am spus că este vorba despre un Parasaurolophus, bineînțeles.

Într-o zi a venit Alice cu această poză pe care a făcut-o în trafic spunând că recunoaște acel logo de undeva dar nu știe de unde. La fel simțeam și eu.

Am pus Google To Search pe el. Era Mythosaur-ul din Mandalorian. This is the way!

La orice obiect în general

Tot prin IKEA am văzut acest dispozitiv malefic și habar n-aveam ce este. Era expus ca decor într-o zonă, fără etichetă.

S-a dovedit că era un fel de dispenser pentru hârtia de împachetat cadouri.

În fine. Ideea este că în acest moment, orice obiect poate fi identificat instant cu Circle To Search, ceea ce mie mi se pare un mare câștig pentru specia umană.

Voi cu ce v-ați jucat în 2024?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Mediafax nu mai este de încredere. Să nu pierdeți asta din vedere în viitorul apropiat

By | January 16, 2025

Mediafax este una dintre cele mai vechi agenții de știri din România. De fapt este prima agenție de presă independentă și privată din România. A fost fondată în 1991 de Adrian Sârbu, ca alternativă la agenția de stat Agerpres. A fost denumită Mediafax pentru că știrile Mediafax erau redactate la mașina de scris, apoi la unul dintre cele trei calculatoare ale redacției și trimise prin plic sau prin intermediul singurului fax către redacțiile ziarelor.

Mediafax a fost prima instituție de presă care a cumpărat stații Motorola și pagere reporterilor. În 1997 Mediafax a fost prima instituție de presă ai cărei reporteri au avut telefoane mobile, imediat după lansarea rețelei GSM Dialog.

Mediafax a fost agenția care a introdus în presa românească știrea din surse, verificată conform regulilor jurnalistice. Tot Mediafax este autoarea formulelor jurnalistice precum “surse judiciare” sau “surse oficiale”. E destul de interesantă pagina de Wikipedia despre Mediafax.

Site-ul mediafax.ro există de prin 2000.

Conform G4Media, Compania Titluri Quality Srl, deținută de Radu Budeanu, a cumpărat pe 8 ianuarie brandul Mediafax și site-ul, agenția foto și fluxul de știri. Cam tot. Radu Budeanu, fostul soț al Danei Budeanu, mai deține printre altele și Cancan, Go4it, Prosport și Gândul. Tot Radu Budeanu este un apropiat al PSD-ului. Tot Radu Budeanu a fost și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul mitei pentru Hidroelectrica.

Acestea fiind zise, cred că putem spune că Mediafax.ro nu mai este un site cu știri obiective. Țin minte că atunci când a cumpărat Gândul, Budeanu s-a apucat să dea în USR și mai ales în Clotilde, el fiind fost acționar Romprest. Oamenii încă aveau încredere în Gândul și nu știau ce să creadă, așa că a trebuit să le explic multora ce se ascunde în spatele acelor articole din Gândul despre USR/Clotilde. Din această cauză am scris acest articol.

Timing-ul achiziției Mediafax poate nu este chiar întâmplător. L-a cumpărat chiar în an electoral. S-ar putea ca Mediafax să meargă din inerție cu știri ok încă 2-3 luni, iar în ultimele două luni înainte de alegeri să se activeze cu știri pe linie de partid. În caz că se întâmplă asta, să știți de ce.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Cum trimiți cel mai rapid ceva de pe telefon pe laptop și invers (Android)

By | January 15, 2025

Dacă-i vorba de o poză sau un .pdf de mici dimensiuni, rezolvi rapid. Dar dacă vrei să trimiți un fișier de dimensiuni mai mari (să zicem un video mai lung) de pe telefonul cu Android pe laptop sunt mai multe metode. Însă una dintre ele este cea mai simplă și rapidă.

transfer rapid telefon laptop

Până anul trecut eu obișnuiam să salvez în Google Drive fișierele, dar dura destul de mult. Mai întâi dura ca să uploadeze fișierul de pe telefonul meu în cloud, apoi ca laptopul să se sincronizeze cu cloud-ul și apoi mai așteptam ceva timp să se descarce clipul video sau arhiva pe laptop. Pentru că aveam nevoie doar ocazional să fac asta, era acceptabil și nu țineam neapărat să folosesc altă metodă. Dacă aveam nevoie de scos mai multe poze sau filmări de pe telefon conectam cablul. Însă era o durere mare și aici până când File Explorer îmi încărca toate pozele. Deh, când faci peste 10.000 de fotografii pe an, e greu.

Quick Share este cea mai bună metodă

Dacă nu știați de Quick Share, trebuie neapărat să-l folosiți. Este o funcție inventată inițial de Samsung, pe care a copiat-o și Google, apoi cei doi și-au unit forțele, iar funcția de Quick Share este disponibilă pe orice telefon cu Android, nu numai pe Samsung. Așadar, pe telefoanele cu Android 6 sau mai nou este disponibilă automat.

Pe laptopul pe care vreți să transferați datele însă trebuie instalată. Găsiți aici versiunea pentru Windows 10/11. Pur și simplu o instalați, iar Quick Share va sta mereu activată în taskbar.

quick share taskbarDacă dați dublu click pe acea iconiță, fereastra va arăta așa.

quick share androidTot ce trebuie să faceți este să vă asigurați că atât laptopul cât și telefonul au Bluetooth-ul pornit, sunt amândouă în aceeași rețea Wi-Fi și nu-s mai departe de 5 metri unul de celălalt.

De pe telefon, atunci când vreți să transferați ceva prin Quick Share către laptop, selectați fișierul, apăsați pe butonul se “Share” și undeva printre opțiuni ar trebui să vedeți și Quick Share.

quick share telefonApoi selectați dispozitivul către care vreți să trimiteți și asta-i tot, clipul video va zbura către laptop. Acel video de 90 Mb îl trimite cât ai clipi. Durează câteva secunde pentru clipuri de 3-4 GB.

Cum funcționează Quick Share?

Cum funcționează așa de rapid și cum de-i cea mai bună metodă? Aplicația stabilește conexiunea între cele două dispozitive prin Bluetooth și apoi face un tunel cu ajutorul Wi-Fi pentru transmiterea rapidă a datelor. Poți transmite de pe telefon pe laptop, de pe laptop pe telefon, de pe telefon pe un alt telefon sau mai multe (până la 8 dispozitive).

În concluzie, dacă nu foloseați Quick Share, să o folosiți. Este super rapidă și vă scutește de multe bătăi de cap.

Sunt convins că mulți dintre voi știați de Quick Share încă de pe vremea când exista doar pe Samsung și se numea Nearby Share. Însă sper ca acest articol să fie util celor care nu au avut nevoie să facă asta în ultimii ani și deci nu știau sau nu și-au pus problema până acum.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 14 ianuarie 2025

By | January 14, 2025

Revoluția prețurilor la eMAG. Prima pe anul acesta.

Am nevoie de acest buton în viața mea. Dar 50$ e un pic cam mult.

Philips Hue bagă AI. That’s actually not a bad ideea.

Nanoleaf face acum măști pentru terapie cu lumină. Sau pentru cei care vor să arate ca Zorro.

Google Home va funcționa acum și local prin Matter. Teoretic ar trebui să se îmbunătățească latența și conectivitatea.

Cei de la Google pot crea un AI care să gândească precum tine în 2 ore. Dar nu uitați, să tot faceți teste de personalitate pe internet.

Sundar Pichai face teasing despre mai multe produse Google. Care urmează să se lanseze curând.

VLC ar putea genera automat subtitrări cu AI. Chestia asta este pe cât de simplă, pe atât de tare.

Specificații complete pentru Galaxy S25. Mici schimbări, nimic trivial.

Zuckerberg nu are limite în avariție. Antrenează AI-ul pe cărți piratate.

Mai multe detalii despre ce înseamnă chip-ul nou de încărcare wireless de pe Samsung. Qi2 este probabil cea mai tare chestie de pe S25.

Produse noi de la TP-Link în gama Tapo. Camere noi, smart locks șamd.

Disney, Fox și Warner Bros au făcut iar succesuri. Aproape că au lansat o aplicație de streaming sportiv.

Canon ia în calcul să facă outsource-ing la producția de camere. Nu neapărat China, dar ceva țară din Asia în afara Japoniei.

Casa de pensii lucrează la e-Talon. Dar cred că întârzie un pic, pentru că nici măcar ei nu știu cum se calculează pensiile.

O tehnologie interesantă pentru wearables. Oare vom renunța la mouse? 🙂

Sonos are CEO nou. Știți probabil fiasco-ul cu redesignul aplicației sub umbrela celui vechi.

Samsung se gândește să renunțe la Bluetooth pentru S Pen.Un zvon care ar fi nasol dacă se confirmă.

O listă cu cele mai cool gadgeturi de la CES. Eu vreau robotul acela de aspirare cu braț robotic.

Vedeți că Mediafax a căzut. Să nu cumva să citiți articole politice pe acolo de acum încolo și să le credeți.

Folosiți cabluri de încărcare magnetice? Mă bate gândul să iau unul pentru a-l pune pe noptieră. Teoretic sunt mai comod de folosit.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Top 10 cele mai vândute mașini în 2024 în România

By | January 13, 2025

Top 10 cele mai vândute mașini din 2024 în România arată în mare parte ca cel din 2023, cu o cotă de piață de 29.4% pentru Dacia, dar și cu o mică scădere pentru Spring și pentru Jogger.

Topul este următorul:

  1. Dacia Logan – 14.974 unități +5%;
  2. Dacia Duster – 12.856 unități +29%
  3. Dacia Sandero – 8.274 unități –16%;
  4. Skoda Octavia – 4.225 unități +21%;
  5. Dacia Jogger – 3.102 unități -2%;
  6. Hyundai Tucson – 3.758 unități +22%;
  7. Dacia Spring – 3.263 unități -53%;
  8. Toyota Corolla – 3.183 unități +52%;
  9. Toyota RAV4 – 2.872 unități +47%;
  10. Kia Sportage – 2.620 unități +49%.

top vânzări mașini România 2024

sursă

S-au vândut mai multe Logan-uri și mai multe Duster decât anul trecut dacă vă vine să credeți. Spring a avut o scădere masivă, pe fondul noului program RABLA. Jogger a rămas destul de constant, ceea ce demonstrează că asta-i piața pentru model.

Octavia a crescut binișor. E bună și ca mașină de familie și cred că-i și o mașină de flote pentru business-urile care vor să dea impresia că o duc mai bine și nu vor Logan.

Altfel, RAV4 are o creștere masivă, de pe 16 cât era pe anul trecut, până pe 9, cu dublarea vânzărilor. La fel și la Sportage.

Este surprinzător faptul că nu avem Renault Clio sau vreun VW Golf/Polo în top, că și acestea pot fi mașini de flotă. Ford Puma se pare că nu este în top, deși prin afară se vinde foarte bine.

Iată și situația pe branduri:

  1. Dacia;
  2. Toyota;
  3. Skoda;
  4. Hyundai;
  5. Renault;
  6. Volkswagen;
  7. Ford;
  8. Mercedes;
  9. BMW;
  10. Suzuki.

sursă

Ce să zic, cum era de așteptat. Volkswagen apare în top aici și o duce chiar bine, de unde trag concluzia că n-au un model în top 10 pentru că au vânzările foarte fragmentate între multe modele. Avem și alte branduri ca nu prind top 10 ca modele, dar îl prind ca branduri: Renault, Ford, Mercedes, BMW și Suzuki. Nimic de la Stellantis. Tot Stellantis-ul (Citroen, Peugeot, Opel, Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Maserati) a vândut 5.913 unități în 2024. Mai puțin decât brandul Ford… care e un singur brand.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tesla Model Y 2025 a fost prezentată

By | January 10, 2025

Într-o mișcare surprinzătoare, Tesla a prezentat Model Y Facelift 2025 mai întâi pe piața din China, înaintea piețelor din SUA sau Europa. Și din punctul meu de vedere, Model Y 2025, denumită intern “Juniper”, arată excelent:

tesla model y 2025

În timp ce vechiul model, care nu a mai primit vreun update din 2020, avea un design mai blând, mi se pare că noul model arată mult mai agresiv. Linia aceea care unește farurile mi se pare că le-a ieșit foarte bine. Mă duce cu gândul la un muscle car mai “supărat” decât la un crossover făcut să fie pe placul tuturor.

În partea din spate parcă modificările nu sunt așa de evidente.

tesla model y facelift 2025

Conform site-ului din China, există două variante:

  • Varianta standard, care în China costă echivalentul a 36.000 dolari, oferă o autonomie de 593 km;
  • Tracțiune spate;
  • Accelerație 0-100 km/h în 5.9 secunde

specificatii model y 2025 standard

  • Varianta Long Range, echivalentul a 41.390 $ în China, oferă o autonomie de 719 km;
  • Tracțiune integrală;
  • Accelerație de la 0-100 km/h în 4.3 secunde

specificații tesla model y long range 2025

Trebuie însă menționat că aceste valori ale autonomiei nu sunt estimate conform WLTP, ci a unui standard chinezesc de clasificare. De asemenea, sunt estimate în varianta de echipare cu jante de 19″. Mașina este disponibilă și cu jante de 20″. Tesla spune (în chineză), că a îmbunătățit roțile și suspensiile, pentru a avea mai mult confort în mașină.

Ambele variante ating o viteză maximă de 201 km/h, în timp ce încărcarea a rămas la un maxim de 170 kW, respectiv 250 kW.

În ceea ce privește îmbunătățirile la interior, Tesla spune (tot în chineză), că Model Y 2025 va fi echipat cu un display de 8″ în partea din spate, similar cu noul Model 3, precum și o antifonare mai bună și un sistem de iluminare ambiental nou care se continuă până pe ușile din spate. Așa cum era de aștepta, Model Y Juniper preia îmbunătățirile implementate deja de noul Model 3. O altă funcție pe care Tesla o evidențiază este plierea banchetei spate acționată electric, care mărește volumul de depozitare până la 2.138 litri.

Se pare că Tesla a ales să lanseze noul Model Y mai întâi în China pentru că aceasta este cea mai mare piață pentru Tesla. Încă nu a zis nimic despre datele de lansare pentru SUA sau Europa și nici despre prețuri. Nu mă aștept însă să mai dureze mult până când vor face acest anunț. Dacă vreți să aflați mai multe detalii puteți intra pe varianta chinezească a site-ului Tesla.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook