Astăzi am avut puțină treabă și m-am plimbat prin zona de nord în intervalul 8.30 – 9.00. Am fost plăcut surprins să constat că s-a circulat foarte bine. Atât de bine încât nu am stat în coloană pe Bulevardul Aerogării. Așadar, aș zice că nu s-a repezit chiar toată lumea să se întoarcă la joburi.
Eu mi-am reînceput activitatea dar cu foarte multă precauție. Am instalat un plexiglass la birou, am comandat de la eMAG măști și dezinfectante, am găsit și mănuși la Selgros. Am schimbat foarte multe proceduri pentru a evita pe cât de mult posibil contactul cu alte persoane. Am comandat inclusiv două teste rapide pentru coronavirus. În afara jobului nu s-a schimbat nimic. O să vin direct acasă, fără party-uri la Funky Lounge, fără întâlniri la bere cu prietenii, fără activități sociale inutile. Cumpărăturile le vom face la fel, o dată pe săptămână. Din punctul meu de vedere riscul de infectare este și mai mare acum, așa că încercăm să stăm cât mai mult izolați de alte persoane. Plănuim totuși să facem o dată pe zi sau o dată la două-trei zile câte o plimbare pe jos prin împrejurimi.
Problema este că pe termen lung habar n-am ce am putea să facem ca să mai schimbăm un pic decorul. Din moment ce este limitată ieșirea din zona metropolitană, nu știu unde am putea să mai vedem și noi niște verdeață fără să dăm nas în nas cu alți cetățeni. Sunt convins că (în caz că nu vor fi închise din nou), parcurile vor fi full în fiecare week-end. Am avut mare noroc că am reamenajat balconul anul trecut, pentru că acum am putut să ne bucurăm din plin de el.
Deocamdată ne concentrăm pe activitățile indoor, ca și până acum. Am citit, eu m-am documentat pe tot felul de subiecte pe care le tot amânam, am gătit feluri cât mai variate de mâncare și m-am reapucat de gaming (cum nu credeam că o s-o mai fac. Ultima pasiune redescoperită este legată de echipamentele HiFi și cum mă abțin cu greu să nu cheltuiesc bani pe boxe, DAC-uri și receivere. Pe termen scurt-mediu cred că vom începe să mobilăm sufrageria.
La voi cum merge?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Teste rapide de Corona? Unde?
De aici: https://okmedical.ro/test-rapid-igg-si-igm-pentru-covid-19
Pe mine nu m-a afectat cu nimic covid, in ceea ce priveste jobul. totul a decurs normal.