Urmăresc de ceva timp terminalele mobile scoase pe piață de Asus și mi se par niște produse foarte ok. Ultimul produs care mi-a atras atenția, înaintea celui din titlul articolului, a fost PadFone X. Mi se pare că taiwanezii au șanse să se ia de guler cu coreenii de la LG, Samsung sau chiar cu conaționalii de la HTC.
Cred că telefoanele lor nu sunt așa de populare în România în primul rând pentru că n-au intrat în oferta niciunui operator. Apoi ar mai fi problema cu denumirile ambigue: au un PadFone – care e telefon + tabletă dar au și un FonePad – care este o tabletă cu slot de SIM. Aveau ZenFone 4,5,6 … acum au scos ZenFone 2. What?
Cred însă că au găsit rețeta succesului cu ZenFone 2. Display 1080p de 5.5″ cu o densitate de pixeli considerabilă, procesor Quad Core Intel Atom pe 64 biți, cameră foto decentă și 4 GB RAM! Bine, există două variante: una cu Quad Core de 1.8 Ghz și 4 GB RAM și alte cu 2.3 Ghz și 2 GB RAM. Nu contează că eu încă nu folosesc cei 3GB ai lui Note 3. Vreau 4GB de RAM 😀
Mai ales că ASUS vrea să vândă varianta cu 2 GB RAM la 200$. Probabil că cea de 4 GB va fi mai scumpă, dar eu spun că dacă va fi adusă pe canale oficiale, sper să ajungă pe la noi undeva în jurul a 2.000 lei.
Altceva? Baterie de 3000 mAh cu fast charging (60% în 40 de minute), capace pe spatele telefonului în multe culori, butoane de volum în stilul LG și un buton de power amplasat dubios în partea de sus a telefonului.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.