ROG Ally este probabil cel mai interesant produs scos de ASUS în ultimul timp și a reușit să atragă destul de multă atenție asupra sa. ROG Ally este o consolă portabilă, un PC performant de buzunar, care rulează Windows 11 și este menită să rivalizeze cu Steam Deck, consola celor de la Valve. Ideea din spatele ei este să poți rula majoritatea jocurilor de Windows la rezoluție 1080p.
Iată specificațiile care contează:
- Cântărește 608 grame;
- Display tactil IPS de 7, 144 Hz, rezoluție FHD și 500 niți luminozitate;
- Procesor AMD Ryzen Z1 (până la 5.1 GHz) + GPU de 8,6 TFlops;
- Stocare de 512 GB și slot pentru card SD;
- Jack de 3.5 mm, USB Type C 3.2 Gen2 care suportă DP 1.4;
- Dolby Atmos, certificare Hi-Res;
- Iluminare RGB în zona thumbstick-urilor;
- Wifi 6E, Bluetooth 5.2;
- Baterie de 40 Wh, charger de 65W pe USB Type-C;
Am văzut-o și eu pentru câteva minute și m-am jucat un FIFA 23 și un Street Fighter V pe ea. Să vă spun și ce am observat legat de construcție. În primul rând consola nu mi se pare atât de grea pe cât o fac cele 608 grame să pară.
Consola este integral din plastic și cred că albul nu este neapărat cea mai bună culoare. Fiind gândită să fie băgată în ghiozdan și lăsată în multe locuri, inclusiv afară sau în medii cu praf, probabil că se va murdări.
În partea din față are acele thumbstick-uri direcționale care sunt iluminate RGB și care mi se par un pic cam moi (comparativ cu cele de la controller-ul de PS5). Butoanele ABXY mi s-au părut ok, la fel și D-pad-ul. Cele patru butoane mici și albe din stânga și dreapta display-ului au următoarele roluri: unul este de vizualizare, unul de meniu, unul este pentru Command Center (interfața ROG) și unul pentru Armoury Crate.
Iat-o și de sus. Observați butoanele de pe margine, L1 R1 și L2 R2:
Iar pe spate mai are două butoane (M1 și M2). Cred că acestora le poți asigna ce funcție vrei tu. Ca să fiu sincer, pe mine m-au cam încurcat. Mi se pare că le-am apăsat destul de des accidental. Then again, așa mă simt de fiecare dată când pun mâna pe un controller nou. Așa m-am simțit și primele săptămâni până m-am obișnuit să mă joc pe PS4.
După cum spuneam, m-am jucat pe baterie un pic FIFA 23 și 2-3 meciuri de Street Fighter V. La Street Fighter totul s-a mișcat impecabil, chiar dacă eram pe baterie. La FIFA experiența a fost foarte bună, fluidă și precisă în timp ce jucam și apăsam pe butoane, doar cinematics (cu jucătorii când intrau pe teren sau când ratau etc) erau un pic cam choppy. Experiența clasică de laptop pe baterie care rulează un joc.
Iată câte fps-uri zice ASUS că poți obține pentru jocurile de mai jos, cu consola conectată la priză și în caz că vrei să conectezi consola la TV prin HDMI:
ASUS spune că îi poți conecta și o placă video portabilă (ROG XG Mobile) care costă vreo 2000 $, ca să poți juca jocuri precum Cyberpunk 2077, CoD, Battlefield, Dota 2 sau mai știu eu ce jocuri. (This is never gonna happen)
Mi s-a părut destul de interesant device-ul și am citit un pic despre el încă de dinainte de lansare, pentru că înainte să ajungă în Europa, a ajuns în State. Problema lui ROG Ally este autonomia. Este mai performantă decât Steam Deck, însă această performanță vine cu costuri în termeni de autonomie. Vedeți că pe slide-urile de mai sus, în dreptul jocurilor este trecut și TDP, consumul în wați (doar al procesorului). Ori în condițiile în care Ally are o baterie de 40 Wh, un joc care va rula la 30W, îi va consuma bateria consolei în puțin peste o oră. Iar unul care necesită 20W o va consuma în 2 ore. Netflix în Chrome consumă cam 10-15W, deci te poți uita pe ea la aproape 2 filme. Doar că nu doar procesorul consumă. Tot sistemul consumă mai mult. Pare gândită mai mult ca să o ții mai mult în priză.
Mi se pare că Steam Deck-ul se adresează unei nișe destul de specifică de gameri, iar ROG Ally se adresează unei nișe și mai specifice din acei gameri, care pentru o performanță mai bună, preferă să sacrifice și mai mult din autonomie. Cu toate acestea, cei de la ASUS spuneau că într-o lună de precomenzi în România au adunat “câteva sute de comenzi”. Mi se pare destul de mult pentru o piață mică (și săracă :)) precum a noastră.
Am încercat și eu să-mi dau seama cum s-ar integra Ally în viața mea și i-am găsit cu greu un scenariu. O văd utilă mai mult pentru puști de liceu care vor să facă ceva în pauze ore, pentru studenții care merg cu trenul acasă în week-end? Poate și pentru cei care petrec timp în transportul în comun între casă și muncă. De exemplu dacă aș fi făcut 40 de minute cu metroul în drum spre muncă poate mi-ar fi plăcut să bag un Diablo IV (Streetfighter, că pentru Diablo trebuie să fie mereu conectată la internet, iar la metrou nu prea ai cum). Sau pentru cei care zboară des cu avionul sau călătoresc des. Eu nu mă încadrez în niciuna dintre aceste categorii. Iar acasă am laptop de gaming și PS5.
Oricum, e interesant device-ul și mă bucur că sunt doritori și pe piața noastră. Voi ați cumpăra o astfel de consolă?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
L-aș cumpăra dacă aș avea bani de dat pe orice gadget îmi place. Prețul însă este pipărat – 4000 lei pe ALTEX.
Așa că…..