Am avut ocazia să văd în premieră câteva produse noi de la ASUS. Este vorba despre căștile RoG Delta, și despre o nouă linie de produse: TUF Gaming.
Căștile ASUS RoG Delta sunt primele căști USB Type C ale brandului taiwanez. Au integrate 4 DAC-uri, care aduc raportul semnal zgomot până la 127 dB. Căștile au o mulțime de tehnologii on board, însă pe mine designul mă atrage. Cupele pentru urechi sunt în forma literei D, și sunt interschimbabile. Microfonul se poate detașa foarte ușor, iar pe exterior căștile au Aura Sync (adică se aprind în toate culorile).
Le-am pus pe urechi și în ciuda dimensiunilor, mi s-au părut foarte ușoare, foarte confortabile și lucrul care mi-a plăcut cel mai mult: izolează foarte bine. Ah, și faptul că au buton dedicat pentru aprinderea și stingerea luminilor.
Căștile vor fi disponibile cu toate dispozitivele USB Type C, însă pentru cei old school, va exista și o variantă cu jack (RoG Delta Core), care vor veni însă și fără iluminare RGB. Pentru cele cu USB Type C, prețul va fi în jur de 920 lei.
Gama ASUS TUF (The Ultimate Force) va înlocui gama Cerberus și se poziționează drept periferice de gaming rezistente, la un preț accesibil. Deocamdată am văzut trei produse din gamă.
Mouse-ul TUF Gaming M5 are switch-uri Omron, senzor optic cu rezoluție între 100 și 6.200 dpi, polling rate de 1000 Hz și compatibilitate cu Aura Sync. Ca formă, este potrivit pentru ambele mâini, însă dacă mă întrebați pe mine, mi s-a părut un pic cam mic pentru palma mea. Preț: 180 lei.
Tastatura TUF Gaming K5 este rezistentă la apă, suportă 24 de apăsări de taste simultane și din câte înțeleg, folosește niște switch-uri noi, numite Mech-Brane. Preț: 350 lei.
Căștile TUF Gaming H5 oferă sunet surround 7.1, aceleași difuzoare Asus Essence de 50mm ca la RoG Delta, și jack de 3.5 mm. Preț: 450 lei.
Dintre toate produsele, căștile ASUS RoG Delta mi se par cele mai interesante. Mi se pare că ASUS a nimerit aici designul mult mai bine decât la Strix Fusion 500. Îmi place că pad-urile nu mai sunt lucioase, butonul pentru lumini și faptul că sunt foarte ușoare. În concluzie, dacă vreți niște căști de gaming cu USB Type-C, luați-le în considerare.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.