Americanii știu să piardă

By | July 3, 2014

Partida dintre USA și Portugalia a fost cel mai urmărit eveniment sportiv din state. Adică mai urmărit chiar și decât Super Bowl. Cred că americanii încep să înțeleagă care este adevăratul football și ce sport ar trebui să se numească handegg.

Şi dacă până acum lumea credea că portarul Mexicului făcea minuni, în meciul dintre USA și Portugalia, Tim Howard a apărat nici mai mult nici mai puțin de 16 șuturi pe spațiul porții. Astfel, a spart recordul pentru cele mai multe șuturi apărate de la o cupă mondială și a fost desemnat omul meciului.

Chiar dacă USA a pierdut, se pare că majoritatea americanilor înțelegeau care sunt limitele echipei naționale. Așa că s-au consolat cu ce au reușit să obțină până să fie eliminați. Şi l-au desemnat pe Tim Howard erou național. Cam așa:

howard1 howard2 howard3 howard4 howard5 howard6 howard7

Apropo, știți cine este “Ministrul Apărării”, în varianta românească?howard8 howard9

Şi câteva lucruri pe care Tim Howard le poate salva:

howard10 howard11 howard12 howard13

 

Sunt convins că și ai noștri s-ar fi comportat la fel dacă se întâmpla ca selecționata României să piardă onorabil un meci în optimile campionatului mondial. Nu … ?

Sursă: 1 , 2 , 3


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Americanii știu să piardă

  1. Cata

    E vorba de meciul cu Portugalia sau… de cel cu Belgia?

    Reply
    1. revo Post author

      Cel care a bătut recordul de audiență a fost meciul cu Portugalia. Cel în care Howard a bătut recordul de șuturi apărate a fost cel cu Belgia.

Spune-ți și tu părerea: