Cu ceva timp în urmă, AMD mi-a trimis un teaser pe care l-am pus pe pagina de Facebook a blogului. Arăta ca în poza din stânga. Am urmărit subiectul și se pare că într-adevăr l-au urcat până la limita atmosferei terestre și apoi l-au readus pe Pământ. Nu mai e chiar așa de greu să trimiți obiecte în stratosferă. Poate vă aduceți aminte povestea de acum ceva vreme cu adolescentul român care a înălțat o navetă din lego. Operațiunea celor de la AMD a durat aproape două ore, iar balonul cu tot cu procesor a ajuns până la 36,240 metri altitudine.
Apropo, termenul generic de “procesoare” nu mai este de ajuns. Majoritatea CPU-urilor au acum și un GPU alipit (“o placă video”), mai ales cele pentru laptopuri. Deci termenul mai corect geeky ar fi de APU (Accelerated Processing Unit).
În ceea ce privește Kaveri (A-Series), procesorul pentru ultra-book-uri ce tocmai a fost lansat de AMD, avem parte de ceva interesant. Este primul procesor de laptop care se bazează pe HSA (Heterogenous System Architecture) și pe suportul Mantle. Mantle e o chestie proprietară care se vrea o alternativă la Direct3D și OpenGL. HSA înseamnă că atât CPU-ul cât și GPU-ul au o memorie comună. Procesoarele care nu folosesc HSA (adică aproape toate de până acum) trebuie să facă un handover între instrucțiunile pentru CPU și cele pentru GPU.
Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este că s-a format o organizație, numită HSA Foundation. Şi la ea au aderat AMD, Samsung, Qualcomm, Texas Instruments, ARM, MediaTek … în principiu cam toată lumea bună în afară de Intel și nVidia. Deci dacă tehnologia asta capătă tracțiune, cei doi din urmă vor avea o problemă.
Ah, și filmarea cu lansarea la propriu.
[youtube=http://youtu.be/af7Q0puT17g]
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Si la final a mancat oaia procesorul… Probabil l-a vazut mai performant decat iarba pe care o manca. :))
Oaia era angajată de Intel 😀