Amazon ar putea intra oficial pe piața din Polonia

By | February 20, 2020

Au apărut diverse zvonuri care spun că Amazon va intra mai serios în Polonia, judecând după faptul că este în negocieri cu poșta din Polonia pentru servicii de transport. Amazon are deja șapte centre de fulfillment prin Polonia și aproximativ 16.000 de angajați, însă până acum scopul principal al acestor centre era deservirea clienților din Germania.

Clienții din Polonia puteau comanda pe amazon.de, ba chiar aveau și o secțiune în poloneză pe site-ul nemțesc. În contextul în care Amazon oricum livra destul de mult și în Polonia, iar piața de ecommerce a tot crescut în ultimul timp, nu este exclus ca anul acesta să vedem o versiune Amazon.pl.

Eu zic că dacă Amazon.pl se va concretiza anul acesta, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru eMAG. Polonia este o piață oarecum similară cu România, iar majoritatea produselor și serviciilor ajung și în România după ce au fost lansate în Polonia.

Totuși, judecând după “rapiditatea” cu care s-a mișcat Amazon până acum în Polonia, aș zice că o venire în România nu este un lucru care s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat. Amazon a început să construiască depozitele din Polonia prin 2014, și d-abia acum există zvonuri că s-ar putea lansa propriu-zis. Pe lângă asta, Amazon preferă piețele mari, iar Polonia are “noroc” că se află în vecinătatea Germaniei. Presupunând că Amazon va vrea să facă un hub regional în România, nu știu ce țară ar putea să mai deservească cu el … poate doar Grecia.

Nu în ultimul rând, Amazon este un business care funcționează în țările unde plata cu cardul are o rată mare de adopție, iar la noi aceasta nu este așa de populară.

În concluzie, cred că cei care speră să ne trezim mâine cu Amazon la ușă nu ar trebui să stea cu sufletul la gură. Mai este mult până acolo 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: