Amazon activează livrarea gratuită în România pentru comenzi de peste 49 €

By | September 1, 2023

Da, este adevărat. Marele Amazon a realizat în sfârșit că există și România pe hartă și că românii au bani de cheltuit. Așa că a activat livrarea gratuită pentru comenzile de peste 49 euro livrate din Germania. Adică puteți beneficia de transport gratuit pentru orice găsiți pe Amazon.de și este vândut fie direct de Amazon, fie de un seller care are produsele în depozitul Amazon.

Dacă intrați pe Amazon.de, au chiar și un banner:

Amazon.es, Amazon.fr și Amazon.co.uk nu au această opțiune și probabil nu o vor avea prea curând.

Din ce am văzut, în unele cazuri costul transportului apare alături de prețul produsului, însă atunci când produsul este adăugat în coș, costul transportului este scăzut ca discount. Produsele cu Standard Shipping sunt livrate în principiu cu Fan Courier iar ce este cu Express Shipping vine prin DHL sau UPS.

De fapt Amazon livrează acum în peste 150 de destinații, printre care și România. Vestea aceasta nu are cum să nu fie una bună. Nu cred că Amazon va fura pâinea de la gură magazinelor online din România. Românul este obișnuit să aibă livrare rapidă, suport în limba română și dacă se poate și retur gratuit. Ah, și ar mai fi și problema garanției. Posibil ca anumite branduri care vând pe Amazon.de să nu aibă service în România și atunci trebuie cântărită cu atenție decizia de a cumpăra ceva de pe Amazon.de.

Germania însă este o piață mult mai largă, cu foarte multe produse și branduri, inclusiv produse electronice, care nu se găsesc în România. Și dacă în ofertă intră și produsele vândute de partenerii din marketplace, practic avem acces la o mulțime de produse noi. De la gadgeturi, accesorii, hard disk-uri, memorii DDR, accesorii auto, chestii de smart home, accesorii pentru foto-video și până la home deco, jucării, diverse unelte mai specifice șamd.

De altfel eu am mai comandat și până acum de pe Amazon, atât din Germania cât și din UK, dar într-un ritm destul de slab. Din UK am comandat un shaver de la Philips și un hard disk Seagate de 6TB, iar din Germania am cumpărat acest aparat de curățat încălțăminte. Mi se pare exemplul clar de produs de nișă pe care nu-l aduce nimeni în România. Ba chiar sunt uimit că a trecut ceva timp de când l-am cumpărat și încă nu este vândut oficial în România.

În fine, ideea este ca de acum încolo, când vreți să cumpărați ceva, să verificați prețul produsului și pe Amazon. Sunt curios dacă vor face ceva de Black Friday 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Amazon activează livrarea gratuită în România pentru comenzi de peste 49 €

  1. mArS

    Mersi de pont. Chiar acum 2 saptamani am vrut un Kindle (mai nou decat ce are emag), dar nu il trimiteau deloc in RO, nici nu mai conta transportul.

    Reply
  2. recomandareazilei

    in sfarsit, clar este benefic am locuit 7 ani in germania iar din 2019 sunt in romania si sincer chiar ii simteam lipsa amazonului. ma tot intreb cat v-a dura pana or sa deschisa si in romania depozite si serviciul de curierat

    Reply
  3. sph13

    Toate bune si frumoase dar sa luam un exemplu concret – chiar acel Pixel – ce fac daca se strica ? Unde se repara ? Il trimit inapoi la amazon cu DHL ? Cat costa ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Tocmai din această cauză am scris în articol: “Posibil ca anumite branduri care vând pe Amazon.de să nu aibă service în România și atunci trebuie cântărită cu atenție decizia de a cumpăra ceva de pe Amazon.de.”

Spune-ți și tu părerea: