Am lăsat mașina acasă de teama celorlalți șoferi

By | March 22, 2018

Eu fac parte din categoria acelor ciudați cărora le place să meargă cu mașina pe zăpadă. Bine, mie îmi place să conduc oricând, deci probabil și din cauza asta. Doar că zilele acestea am lăsat mașina acasă nu de teama zăpezii sau a gheții, ci de teama celorlalți șoferi.

Când ninge peste noapte, este ok. Șoferii pornesc din parcări și au timp să se acomodeze cu frâna până ajung în mijlocul traficului. Dar de fiecare dată când a nins în mijlocul zilei, am văzut tot felul de scene horror.

Este plin traficul de tot felul de șmecherași care cred că pot mitui legile fizicii cu un SUV de 50.000 de euro. Am mers într-o seară în timp ce ningea și am văzut următoarele:

  1. Două trei cazuri în care masinile care au venit cu viteză prea mare nu au mai reușit să oprească la trecerile de pietoni. S-au dus târâș până după trecere. La fel de inconștienți sunt și pietonii, care se aruncă pe trecere fără să țină cont că este mâzgă pe jos.

  2. Tupeiști care sunt obișnuiți să se bage agresiv cu botul mașinii pe jumătate de bandă, ca să fii forțat să le cedezi trecerea. Am văzut unul care n-a mai reușit să oprească pe prima jumătate de bandă. S-a oprit direct pe a doua, oblic față de direcția de mers.

  3. Inconștienți care sunt obișnuiți să se furișeze rapid pe direcția de mers, mizând pe faptul că mașina din spate va pune frână. Mașină care nu mai poate frâna când pe jos este zăpadă tasată.

Șoferii nu înțeleg că în asftel de condiții o mașină mai scumpă nu te ajută decât decât cel mult la plecarea de pe loc (ah, și poate și în cazul unui impact). Dar dacă pe jos este gheață, distanța de frânare este aceeași indiferent dacă-i Audi sau Logan.

În fine, mâine va trebui să fac parte din trafic. Lord have mercy… 😀


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Am lăsat mașina acasă de teama celorlalți șoferi

  1. Giovani

    Chestriile astea le vad si eu zilnic in Piatra Neamt. Doar ca la noi probabil lumea s-a obisnuit mai bine cu mersul pe zapada/iarna si nu prea fac “fente” plus ca nu sunt asa multi “jmekerasi’ ca la voi in Capitala. Dar, din pacate, ai mare dreptate….:(

    Reply
    1. C

      Si bine faci. M-a prins astazi ninsoare de seara si fix fazele de care spui se intamplau pe pod la Ikea…

  2. Revo Post author

    Până la urmă n-am mai plecat nici astăzi cu mașina. Ain’t nobody got time fo’ that :))

    Reply
  3. radu balan

    “Dar dacă pe jos este gheață, distanța de frânare este aceeași indiferent dacă-i Audi sau Logan” in esenta ai dreptate dar in practica nu. Greutatea diferita in primul rand între cele 2 masini da o distanță de frâna de diferita. Plus inca cateva chestii…..Dar in esenta asa e… fizica e la fel de reală indiferent de valoarea mașinii.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: