Decentraland este un metaverse ca cel în stilul anunţat de Facebook cu surle şi trâmbiţe. Sau mai bine zis, în stilul celor care există deja de mult timp în Second Life, Roblox sau chiar Fortnite. Este un univers 3D care rulează în browser. Te poţi loga gratuit, e free to play, dar bineînţeles că poţi cumpăra diverse chestii (terenuri, obiecte, maşini) dacă ai un wallet. Pe care, bineînţeles, ar trebui să-l alimentezi cu bani reali.
Cum de am ajuns în Decentralant? M-a invitat Heineken la o conferinţă pentru lansarea unei beri virtuale. Dap, Heineken a cumpărat un lot de pământ în Decentraland şi a plătit pe cineva să construiască un club-sală-evenimente-berărie şi să programeze nişte NPC-uri. Dacă vreţi să vedeţi despre ce e vorba, vă puteţi loga aici.
Cum a decurs totul? În mail-ul cu invitaţia am găsit un link. Am dat click pe acel link către Decentraland. Am dat “Play as Guest” şi mi-am făcut un avatar ca la orice joc.
Pentru că nu exista opţiunea de a nu avea păr facial, am ales cea mai sexy mustaţă din selecţia disponibilă. Plus acei ochelari de soare. Plus maieu, pentru că se ştie că doar oamenii cu adevărat classy vin în maieu la conferinţe de presă. Mi-am ales şi un nume pe măsura mustăţii: Bosulescu.
Bun. După ce am creat avatarul, link-ul m-a teleportat direct în faţa clubului. Am vorbit acolo cu un bouncer NPC care m-a întrebat ce vârstă am, apoi m-a lăsat să intru.
În club nu puteai face mare lucru. Erau mai multe persoanje acolo. Interacţionai cu diverse NPC-uri. Erau şi câţiva useri adunaţi. Unii căutau skin-uri şi diverse chestii gratis, alţii încercau să-ţi vândă NFT-uri pe principiul: “Pssst, băiatu’! Nu vrei un NFT d-ăla bun?” Hai că primul e pe gratis!”. În rest atmoferă ciudat-o-tristă.
În final am ajuns şi la etajul 2, unde era Thierry Henry pe scenă, care jongla cu mingea. Ulterior a rulat o conferinţă înregistrată. Pe care n-am prins-o, pentru că am dispărut un pic de la PC şi nu mă aşteptam să fie aşa de scurtă. Deh, am reuşit să întârzii la conferinţă şi în lumea virtuală, nu doar în cea reală.
M-am întâlnit cu Radu, Christina şi cu alte persoane cu care probabil că m-aş fi întâlnit şi în lumea reală, la o conferinţă reală. Am discutat chestiile uzuale de la conferinţe. “De unde vii? Ai găsit loc de parcare? Ce-ai mai făcut în ultimul timp? Ai văzut ce aiurea e îmbrăcat avatarul ăla?!”. Am discutat pe main chat, în română. Bănuiesc că am fost un pic lipsiţi de respect faţă de celelalte avataruri din jur, care mai discutau diverse chestii în engleză sau spanioleză.
La un moment dat cineva a aruncat cu bani în noi, văzând mustăţile noastre sexy şi crezând probabil că suntem lăutari.
Am inspectat şi berea. Heineken Silver virtuală. O bere cu “zero hamei, zero malţ, zero gust”. Doar pixeli. Un fel de glumiţă mult prea complicată la adresa metaversului.
Şi cam asta a fost. Un fel de “heh, a fost simpatic, dar sper să nu mai fac asta prea curând”. Am ieşit fără resentimente şi fără să explorez mai mult restul universului.
Apropo, deşi Decentraland rulează în browser şi grafica nu e chiar next-gen, mi se pare că este prea mâncător de resurse. La birou frama pe un laptop cu un umil Core i7 vechi de aproape 10 ani. D-abia dacă se mişca bine pe laptopul meu de acasă, cu RTX 2060. De asemenea, nu merge de pe telefon. Mi se par nişte probleme destul de mari pentru viitorul acestui univers.
Da, metaverse-ul nu este pentru mine. Însă cred că îi înţeleg strategia lui Mark Zuckerberg. Ştie că utilizatorii de Facebook îmbătrânesc şi nu are cum să mai aducă utilizatori tineri pe platformă, că ăştia mici se joacă şi socializează în Fortnite. Aşa că planul lui este să le construiască propriul joc şi să-i ademenească de mici, pentru ca apoi să îi convertească la religia Facebook şi să le arate postări cu pisici şi Fake News.
În fine, sper să nu-i reuşească planul şi să dea un mare fail cu el, cum a fost şi cu Libra. Că ce-i prea mult Facebook strică.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Nice. Sa înțeleg că nu te-ai întâlnit cu vreun echipaj cu fiola la plecare.
Am luat autobuzul, că avatarul meu n-are bani de mașină 🙁