Super aglomerat la Therme, chiar și în ianuarie

By | January 27, 2024

Am fost destul de uimit să constat, vineri seară, că la Therme era full. E prima dată când mergem în ianuarie și cumva scenariul din mintea mea era că trebuie să fie mai lejer, că probabil oamenii n-au chef să treacă de la -3 grade la 33 și apoi invers.

Aparent nu este așa, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Am ajuns pe la ora 18:15 și a fost destul de aglomerat cu foarte mulți străini, mai ales spanioli. N-a fost atât de aglomerat încât să strice experiența, am găsit relativ repede o cabină liberă unde să ne schimbăm, apoi un duș liber și iată-ne la The Palm, unde tocmai se termina o ședință de aerobic în piscina principală. Lucru care m-a bucurat maxim, că noi venisem să plutim în derivă alături de doi prieteni buni, să bem cocktail-uri și să mai discutăm una alta, nu să ascultăm indicații la microfon.

Oricum, la ora respectivă la The Palm nu mai găseai șezlong liber. Așa că ne-am lăsat prosoapele în curier, am intrat în apă, am stat vreo 15 minute la barul din interiorul piscinei pentru un rând de băuturi și am ieșit în piscina de afară, să ne uităm la luna plină. Vreo 30-ish lei cocktail-urile, foarte slab alcoolizate, ceea ce nu-i o idee rea.

N-aveam bani în slipi din păcate, cum se obișnuiește la lună plină, așa că am intrat din nou în interior, am mai inspectat o saună, am ieșit afară la răcorică direct din saună. Am rezistat cu stoicism vreo 30 de secunde și ne-am întors să vedem cum este atmosfera și la Galaxy. Era deja vreo 20:30 și încă erau foarte mulți copii care se bălăceau pe acolo.

Pe la 20:45 se simțea deja că s-a mai eliberat și ne-a mâncat în slipi să mai bem un cocktail la barul din piscină înainte să plecăm. Am așteptat în total 45 de minute după acel ultim cocktail. Vreo 15 minute ca să dăm comanda și apoi încă 30 de minute să ni-l aducă. Oamenii din jurul nostru deveniseră recalcitranți în așteptarea băuturilor.

De asemenea, n-am putut să nu observăm cât de mulți oameni țin morțiș să intre cu telefoanele în apă, deși pe acolo peste tot scrie că accesul cu telefoane este interzis. Cred că o dată la 1-2 minute personalul fluiera pe câte cineva. Nu înțeleg această dorință exacerbată de a avea telefonul cu tine în apă, ca să-i porți grija.

În fine, it was fun, mi se pare că locația s-a păstrat foarte bine față de cum a fost ultima dată când am mers (înainte de pandemie). Ar trebui să mergem mai des.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Super aglomerat la Therme, chiar și în ianuarie

  1. Andra Veronica

    asta mi se pare de tot rahatul sa vinzi bilete desi nu mai ai sezlonguri, o sa zica ca sezlongul nu e inclus in pret, da ai sa facem cumva sa am un sezlong garantat in baza biletului macar la elysium.
    treaba cu telefoanele in apa se rezolva cu amenda+garantie. inainte sa intri la therme lasi 2000E garantie ca nu intri cu telefonul in apa, daca aia de la apple cer 1mil $ garantie pentru nu stiu ce magazin de aplicatie zic sa faca si therme la fel, e absurd sa stau sa ma feresc de astia de fac poze ca sa aiba ei ce sa dea pe darkweb cu mine in chiloti.

    Reply
    1. Revo Post author

      La Elysium e posibil să fi fost, nu știu. De data asta am fost la The Palm.
      Nu cred că sunt atât de mulți care vor să facă poze altora în chiloți cât țin ei morțiș să posteze un Story pe Instagram, să știe lumea că au valoare și că au fost la Therme.

Spune-ți și tu părerea: