Battlefield 4 este un joc extraordinar. Credeam că single player-ul este frumos, dar multiplayerul mi-a schimbat părerea despre shooterele online. Am fost foarte dezamăgit după ce am cumpărat noua versiune de Counter Strike. În principiu, jocul a rămas același: cine trage primul câștigă. Nu vei avea șanse în fața unui copil care mănâncă CS:GO pe pâine de când l-a cumpărat.
Eh, în Battlefield 4 treaba stă un pic altfel. Pe lângă multitudinea de arme, poți manevra: atv-uri, mașini, dune buggys, dube, câteva tipuri de tancuri, elicoptere, MIG-uri sau bărci (am uitat ceva?). Poți conduce singur “utilajul” sau poți lua coechipieri care să te ajute cu armele din dotare. Te poți parașuta din MIG înainte să explodeze și poți dărâma clădiri. Da, camperii nu mai sunt în sigurantă. Oricând poate să le taie tancul baraca de sub picioare.
Sunt multe moduri de joc. În funcție de tipul de joc trebuie să cucerești anumite zone și să păstrezi poziția (conquest), să ataci și să distrugi gradual anumite zone (rush), deathmatch (câștigă cine omoară cât mai mulți), team/squad deathmatch, air superiority, capture the flag și pentru nostalgici: defuse – se joacă în stilul Counter-Strike.
Toate aceste posibilități, combinate cu faptul că pe hartă pot intra 64 de jucători simultan, contribuie la alcătuirea unui joc complex, unde fiecare are șansa lui. Îți trebuie și puțină minte să câștigi, nu doar un reflex antrenat prin sute de ore de joc. Curios este că jocul nu este greu de învățat. Înțelegi imediat cum stă treaba când te trezești în mijlocul hărții, cu arma în mână.
Partea proastă este că pentru un astfel de joc îți trebuie resurse. La Bloggers Lan Party, fiecare dintre noi a avut PC-uri custom pus la dispoziți de PC Garage, AMD și ASRock. Mai jos aveți o poză cu sistemul la care am stat eu în prima parte a serii. Şi da, ăla este un stick de Digi băgat acolo 🙂
A fost nevoie de el pentru că am avut o problemă cu netul. Se pare că cele 3 routere wireless își anulau frecvențele între ele. Ne-a salvat Mihai Pătrașcu, care sâmbătă seara, la ora 23, a deschis depozitul evoMAG și ne-a dat un switch + cablul UTP aferent. Tot la categoria eroi ar merita trecut și Bogdan Rogojină, cel care se ocupă de comunicare pentru AMD și ASRock. S-a ocupat de fiecare PC în parte, a încercat să facă routerele să meargă si chiar a sertizat pentru ca totul să meargă repede și bine.
Desfășurarea de forțe a avut loc la Pescariu Sports & Spa, locul ales de Toma pentru această ediție. A fost interesant să ne jucăm într-un loc în care de regulă lumea vine să ia o pauză tocmai de la statul în fața calculatorului. Practic, eram cam în antiteză cu ce se întâmpla pe acolo. Spre dimineață am ieșit pe terasă și am făcut câteva poze:
Ah, era să uit. Au fost și premii din partea sponsorilor. Pe lângă licențele de jocuri primite, au mai fost niște procesoare, un hard disk, un monitor de 27″, un mouse logitech. Eu am câștigat un AMD A8-3870K cu placă video Radeon HD 6550D integrată.
Avem și un film, ca să vedeți ce s-a întâmplat 🙂
[youtube=http://youtu.be/DD0GaJF-69g]
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.